Starul lui Beșiktaș Istanbul, Francisco Montero, a scăpat nevătămat în urma unui serios accident auto, în care au fost implicate nu mai puțin de trei mașini.
Autoturismul fundașului iberic a suferit însă pagube materiale extrem de importante.
Recent, în urma unui astfel de accident, columbianul Freddy Rincon a murit în Columbia.
Potrivit martorilor oculari, ibericul se afla în cartierul rezidențial de lux Beycoz Acarkent, la ora 10 dimineața, în momentul în care s-a produs impactul devastator dintre cele trei mașini.
În imaginile oferite de către unul dintre martori Francisco Montero poate fi văzut în timp ce vorbește la telefon și merge pe propriile picioare, după ce SUV-ul pe care îl conducea a fost lovit extrem de puternic în partea din spate.
Persoane prezente la fața locului au declarat, conform spaniolilor de la AS, că Beșiktaș a sărit în ajutorul starului său și l-a evacuat în siguranță către baza sportivă a clubului turc de la Nevzat Demir.
Montero a scăpat doar cu o sperietură puternică și cu câteva contuzii minore, care nu l-au împiedicat să ia parte la o sesiune de antrenament a celor de la Beșiktaș.
Montero este la al doilea său sezon la Istanbul, primul ca fotbalist al lui Beșiktaș, după ce turcii au ajuns la o înțelegere cu Atletico Madrid în vara lui 2021 pentru transferul definitiv al fundașului spaniol, care a evoluat în sezonul 2020/2021 sub formă de împrumut pe malurile Bosforului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER